Secretele editorului Liiceanu
Interesant moment de franchete din partea d-lui Liiceanu.
"In 1990, cind am preluat Editura Politica pentru a o transforma in Editura Humanitas, am avut in minte cinci lucruri.
- Mai intii: sa revars asupra cititorilor din Romania propria mea biblioteca, asadar cartile care ma bucurasera, ma formasera si in care credeam.
- Al doilea lucru: voiam sa vindec un intreg cortegiu de frustrari culturale si sa pun la dispozitia publicului roman cartile interzise vreme de 40 de ani.
- Al treilea lucru: era important sa asigur editurii un capital cultural de pornire prin aducerea in portofoliu a celor mai buni autori romani din tara si din exil.
- Al patrulea lucru: sa alcatuiesc o echipa din intelectuali de top si din 'oameni frumosi', care sa creeze o atmosfera de lucru bazata pe pasiune si pe relatii civilizate.
- Al cincilea lucru: sa fac carti cit mai frumoase, sa le redau demnitatea si, in genere, sa ma razbun, prin frumusetea lor si a muncii noastre, pe tot uritul vietii pe care il traiseram cu totii."
Programul sau cultural pare a fi axat pe principiul: ce stiu eu personal e central pentru cultura romana. Aceasta forma de solipsism intelectual a fost cauza multora dintre disputele in centrul carora s-a gasit dl. Liiceanu de-a lungul anilor post comunisti. Dl. Liiceanu ar fi putut sa le evite daca ar fi fost mai deschis la dialogul cultural in perioada capitalismului de protocumetrie din anii 1990-1996 cind activa ca principal "mandatar" cultural al natiunii. Dl. Liiceanu ar fi putut evita acuzatiile de inchidere in sine si raliere in jurul sau a unui grup de prestigiu daca ar fi tradus si retiparit nu numai biblioteca sa ci si a altora. La timpul respectiv existau in Romania mai multi oameni a caror influenta informala in cultura romana merita formalizata. Putem enumera la intimplare: Adrian Marino, Dan Petrescu, Alexandru Musina, Liviu Antonesei, Mircea Nedelciu, Ion Ianosi, Henri Wald, HH Stahl, Mircea Cartarescu, Mircea Flonta, Gheorghe Vladutescu, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Catalin Zamfir etc. Unii au fost recuperati pe parcurs, e drept, cum ar fi Cartarescu, dar nu pentru directia pe care ar fi putut-o da culturii romane, ci pentru banutul care l-au facut editurii.
din
Cotidianul
1 Comments:
Nu e insa cazul nici sa exageram (desi il inteleg intr-un fel pe Sorin care a a fost atacat nemeritat si fara pic de eleganta, de mai multe ori, de catre Liiceanu & co): Humanitas-ul lui Liiceanu a avut un rol important pentru (re)lansarea interesului pentru carte. Problema este ca Liiceanu insusi- oricat ar nega- nu se poate impaca cu faptul ca monopolul nu poate rezista si nu poate accepta ca "frumosul" sau poate deveni mai frumos cand ai mai multa concurenta si lumea are mai multe optiuni. Am mai spus si cu alta ocazie ca editorul Liiceanu a sarit peste capitolul competitie din cursul de "economie de piata" pe care pretinde ca l-a trecut. Cat despre piata cartii per se, e o evolutie normala pana la urma (desi incredibil de inceata la noi)- normal fiind si faptul ca un monopol pe piata cartii nu e rau la inceput de drum (ma gandesc la situatia Romaniei in '90) cand cititorul mediu nu are neaparat un ochi format pentru calitate, nou etc- ; el are rolul de a pregati piata in continuare. Din punctul meu de vedere Liiceanu a fost si probabil a ramas un idealist (amintiti-va celalalt interviu mentionat pe pagini.com anterior unde, inter alia, era convins ca el ar putea convinge si fufele de la televizor sa citeasca o carte buna)- ceea ce nu e rau deloc; ce e rau insa este faptul ca ii subestimeaza pe toti ceilalti (am un sneaky suspicion ca asta acopera, dincolo de declaratii de dragoste patetice, chiar si gashca "Paltinis" & followers) si ca s-ar putea sa fie prea tarziu sa se schimbe si prin urmare sa inteleaga ceva...
Post a Comment
<< Home