Philosophum non facit barba (Daca barba e pusa cu forta)
La instigarea lui Bogdan Suceava am inceput sa studiez disputa pe marginea ordonantelor si contraordinelor ministeriale din Romania ce incearca sa reglementeze cine trebe si cine nu trebe sa fie conferentiar, profesor, etc. Doua tabere, in mare. Cei care vor sa aduca Ro la nivelul vest, cerind acordarea acestor titluri pe baza acumulari unor publicatii acceptate in vest, se infrunta cu cei care, in numele pragmatismului sau au unui anume cod-in-susism (e vorba de afectiunea care paralizeaza coada suferindului in cea mai erecta pozitie imaginabila), amesteca mindrii ranite cu cereri de pasuiri si intelegeri locale. In mare, pina acum, si in mod destul de amuzant, autohtonisto-codistii ii reunesc pe Andrei Cornea si Eugen Simion, in timp ce vajnicele modernizatoare le includ pe Alina Mungiu (Pippidi) si cu anume rezerve, ce o situeaza la mijloc, pe Mihaela Miroiu. Chestia, dupa parerea mea, e mult mai complicata. Vedeti voi, disputa se poarta plecind de la premisa ca ministerul educatiei, care incearca sa creeze aceste standarde, are dreptul de a legifera cum trebuie diferitele comisii de promovare dintr-o universitate sau alta sa isi unga supusii. Daca ministerul a retinut aceasta putere (o discutie care nu s-a purtat cum trebuie la vremea respectiva), atunci suntem in plin feudalism. Desi sunt de acord cu cei care se inspaiminta la gindul ca doctoratul lui Mischie e la fel de bun ca acela al lui Lucian Boia (amindoi istorici, nu-i asa), chestiunea nu este de competenta ministerului, ci a fiecarei universitati. Daca unele dintre ele se complac cu nulitati la cirma, asa sa fie, doctorii si studentii lor vor valora exact cit ele. Desigur, comunitatea academica poate si trebuie sa se apere de acesti impostori. Ar putea-o face prin initiativa celor mai bune universitati recunoscute in acest moment (Cluj, in primul rind) care ar da unui grup neutru, cum ar fi asociatia Ad Astra, poate chiar SAR, sau o comisie de acreditare cu adevarat independenta, dreptul sa propuna un standard orientativ pe baza carora ar da universtatilor calificative de acreditare. Daca vor si universitatile Mischie sa faca acelasi lucru, treaba lor, ele nu vor purta insa firma "Coca Cola" ci "Ro Cola" si toata lumea ar sti despre cine vorbim. Pe de alta parte, standardele trebuie sa fie adaptate conditiilor locale. Daca nu avem inca genii einsteiniene, poate ca nu trebuie sa propunem criterii echivalente cu Princeton. Poate ca ar trebui sa acceptam ca titlul de doctor la unele universitati din Romania nu trebuie sa aiba aceiasi incarcatura ca la Oxford. Si ca poate, cu timpul, standardele pot fi adaptate si rdicate la un nivel mai competitiv, dupa ce aceasta generatie de Ion Heliade Radulesti se va ma maturiza si ea. O sa continui aceasta discutie in curind pe EVZ. Va inviti sa comentati.... Lista de lectura obligatorie pentru intelegerea situatiei
>Pozitia ministerului educatiei > > http://www.edu.ro/index.php/pressrel/4926 > Comentariile lui Eugen Simion au aparut in 'Ziua' pe > > 22 aprilie > > http://www.ziua.net/display.php?id=198381 > > si pe 29 aprilie: > > http://www.ziua.net/display.php?id=198667 > Andrei Cornea, pe 21 aprilie: > > http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2655 > urmat de replica Alinei Mungiu-Pippidi pe 28 aprilie: > > http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2670 > si de o replica plina de ironii a lui Andrei Cornea: > > http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2686 > plus Mihaela Miroiu: > > http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2687
posted by SAM @ 5/09/2006 07:50:00 PM
5 Comments:
Dupa mine, chestia cu umanioarele este o diversiune ieftina. Pe filosofie, de pilda, am gasit 106 reviste cotate ISI, in toate limbile de circulatie, si care acopera toate disciplinele si interesele filosofice. Indiferent daca cercetezi filosofie indiana, postmodernism sau logica matematica ai sansa de a trimite un articol undeva. E valabil chiar si pentru filosofia romaneasca; daca cineva simte ca Noica sau Blaga sau Alexandru Dragomir sau mai stiu eu cine are ceva de spus, poate scrie despre asta si poate incerca sa publice intr-unul din jurnalele mari care publica cercetari istorice. Nu am stat sa caut, dar nu cred ca situatia nu este valabila si pentru alte discipline umaniste. De ce un critic literar, de pilda, nu ar putea publica ceva despre literatura romana, nu inteleg. Problema de fond este daca intr-adevar putem gasi in valorile nationale ceva cu rezonanta universala. Daca nu reusim sa publicam ceva despre Noica sau Eminescu, este asta un comentariu la adresa cercetatorului, sau a subiectului ales?
Ar mai fi o problema, pe care nu am vazut-o luata in calcul, si care afecteaza in mai mare masura umanioarele decat stiintele naturii, aceea a limbii. Eu cunosc cativa profesori universitari de filosofie care au mari dificultati in comunica in cel putin o limba de circulatie. Situatia este descalificanta din start; nici o revista de prestigiu nu va lua in considerare un articol plin de greseli de limba. Nu mai spun de anumite orientari filosofice, de pilda, unde se pune un accent deosebit pe stilul scriiturii, pe valoarea expresiva a discursului.
Cred ca prin criteriile propuse s-a incercat o obiectivare a procesului de promovare si selectie care reprezinta un pas inainte. Ce legatura are faptul ca cineva e in stare sa scrie carti superbe cu acela ca autorul sau autoarea respectiva nu are grad de profesor, asa cum scria dl. Cornea? Un profesor trebuie sa poata sa ii invete pe altii sa scrie, sa cerceteze, sa experimenteze si asa mai departe. Un pictor genial, sa spun, dar care nu este in stare sa explice cum reuseste sa picteze asa de bine, ar trebui sa fie facut profesor? Poate doar intr-o conceptie de tip maestru-discipol asupra invatamantului, in care tinerii exaltati se impregneaza cumva cu geniu prin simpla apropiere de magistru. De la Hume incoace, insa, simpla juxtapunere spatio-temporala nu mai trece in ochii nimanui drept relatie cauzala. Iar unde nu este cauzalitate, nu este loc de predictie. Daca nu putem prezice rezultatele unui act educativ, nu inseamna ca statul sau parintii sau studentii respectivi dau banii pe un fel de loterie? Pictorul respectiv merita, desigur, toata admiratia, dar asta nu se traduce automat intr-un grad didactic superior.
Salut. Dupa o saptamana (cu vreme fantastica, by the way) la Boston, back to business in Aarhus.
Sorin, ma bucur ca te implici in debate-ul asta. Sper sa fim in final mai multi decat "autohtonisto-codistii", dupa cum ii numesti- eu cred ca e tot eufemism si as fi mai drastic acolo.
Am scris si eu despre asta cu ceva vreme in urma, vezi pe blogul meu la http://sebibuhai.blogspot.com/2006/04/dezbatere-privind-cercetarea-din.html
si voi continua. La ora aceea Cornea inca nu raspunsese, deci uite, material nou. Foarte interesant pentru discutie e dialogul electronic Zoe Petre-Liviu Giosan despre care am vorbit (si am facut un link) si in postul meu mentionat mai sus. De acolo reiese clar ca lumea buna se pune in general de acord si ca ISI nu trebuie interpretat neaparat ad literam (de unde apararea codistilor ref. la umanioare and co).
Anyways, pe mai incolo.
Faptul ca cineva se bazeaza pe EBSCO si JSTOR ca acces la publicatii la zi este din start o problema intrucat TOATE aceste baze de date sunt cu cel putin doi ani in urma in indexarea articolelor datorita volumului mare de prelucrare (mai ales articolele full-text). In timpul scurs de la indexarea articolului a raspuns mai mult ca sigur cineva, iar tu te trezesti "pe langa". Abonamentul (fie si on-line, daca este cazul) la revistele consacrate ramane deocamdata solutia "la zi".
De acord, EBSCO si JSTOR (si multe altele field-specifice) sunt doar solutii partiale ( a propos, sa fac o analogie, cum este si ISI din punct de vedere al criteriilor de departajare si promovare- doar primul pas, necesar dar nu suficient). Totusi e enorm sa ai macar acces la ele si ma bucur sa aflu ca sunt locuri in Ro unde acestea exista; sunt insa mult prea putine deocamdata (si pentru ca multi nu au realizat utilitatea dobandirii accesului la aceste arhive). E nevoie sa intelegem ca in Romania nu s-au facut inca nici macar primii pasi si unde s-au facut e vorba doar de exceptii. Dupa asta putem intra in detalii si putem invata si sa alergam. Evident abonament separat la toate revistele de interes e solutia ideala (exista si unele servicii care ofera acces la ultimele numere pentru mai multe jurnale din anumite discipline, cum ar fi Proquest). Si legat de asta, evident abonamentul platit de institutie pentru jurnalele respective e de preferat :-)- cu toate ca eu tin neaparat sa ma abonez si la reviste din afara field-ului meu, pe care e mai greu sa le justific direct, deci aici tot buzunarul meu sufera- dar merita...
degeaba!
invatamintul este falimentar; promovarile si "mentinerile' in functii s-au facut preferential.inutil sa dorim "principii" cata vreme ele " lipsesc cu desavirsire", vorba lui Caragiale. Cine sa le aplice?????????
Post a Comment
<< Home