Argumentul Fusion
Specialisti in marketing sau oameni de cultura din Romania dezbat cu infrigurare noua 'eticheta' a Romaniei, care sa faca tara mai vizibila in lume. Din pacate, destul de multe voci par sa afirme ca problema e cea a gasirii unui specific national, a unor trasaturi pe care numai Romania le are. Aceasta pozitie contrazice atit istoria romanilor, care e una a amestecurilor de culturi, etnii, mincaruri si idei, cit si tendinta actuala mondiala de a amesteca si reinventa culturile nationale.
Daca Romania vrea sa intre in circuitul mondial cu idei, produse si servicii de avangarda ea trebuie sa valorifice, nu sa ignore, principalul sau avantaj: pozitia sa de granita intre Orient si Occident, intre lumea slava si cea romanica, intre lumea moderna si cea traditionala.
Romania ar trebui sa adopte un brand (marca) 'fusion'. M-am intilnit pentru prima data cu ideea 'fusion' in timpul doctoratului, la Los Angeles. In jurul casei mele se gaseau cel putin zece restaurante: doua japoneze, peste drum de restaurantul indonezian, in spatele caruia se afla, mai modest, un mic local de familie vietnamez, cu cinci mese. Alte doua restaurante isi disputau clientela de evrei iranieni emigrati dupa caderea sahului. Un stabiliment cu specific 'cowboy' servea fleici de vita si pui la protap, gatite intr-un cuptor cu jar.
Daca m-ati intreba insa care era restaurantul cel mai cautat, v-as spune ca acesta era Chinois on Main, aflat nu departe, linga plaja Pacificului. Cotat ca unul dintre restaurantele de virf al Americii, infiintat de unul dintre cei mai faimosi 'chef'-i, austriacul Wofgang Puck, Chinois face praf clientela cu feluri de mincare ce amesteca, asa cum sugereaza si numele, moduri de preparare chinezesti si frantuzesti. Rata cantoneza cu sos de prune ori somnul prajit intreg in baie de ulei, servit cu sos ponzu aduc Estul si Vestul pe aceeasi masa si gidila cerul gurii cu miresme neasteptate.
Aceasta combinatie gastronomica exprima noua moda 'fusion' globala, ce poate fi tradusa in romaneste ca moda 'amestecului'. Ea pleaca de la constatarea ca epoca in care traim este una a contactului din ce in ce mai strins intre culturi si natiuni, unde imprumutul si fuziunea de idei, tehnologii, feluri de mincare sau vestimentatie au devenit regula, nu exceptia.
Romania, aflata in criza continua de identitate, ar putea face din ceea ce unii cred ca e un viciu o adevarata virtute. Bucataria romaneasca ar deveni poate mai intersanta daca ar fi vinduta ca una de 'granita', unde mincaruri orientale (sarmale, mititei, ghiveci) se amesteca cu cele central-europene (snitel, supa cu galuste, papricas) sau cu cele slave (ciorba de bors, zacusca etc.). Limba romana ar putea deveni mai interesanta si mai studiata de studentii straini in cautare de aventuri intelectuale daca li s-ar spune ca in romana poti folosi cuvine de origine etnica diferita pentru a spune acelasi lucru. Romanii spun 'mersi', dar si 'bogdaproste,' 'fain' sau 'misto,' 'bacsis' sau 'mita', iar in limba strazii numele organului masculin e de origine latina, iar al celui feminin de origine slava. Muzica ar fi mai cumparata in strainatate daca ar face mai multe eforturi de a combina liniile melodice ale Estului si Vestului (cum fac uneori formatiile moldovenesti).
Deci, daca m-ar intreba cineva 'cum poate fi vinduta Romania in strainatate?', as raspunde 'go fusion!', 'dati-o pe amestec', nu pe inventate esente nationale.
NOTA Sebi Buhai crede, cum spunea si in citeva comentarii facute pe acest forum, ca ideea unei identitati culturale romanesti "populare" si "creolizate" nu e convingator. Mai ales cind vine vorba de muzica si mai ales cinde e vorba... (mi-e si frica acum sa rostesc numele oribil, dar o fac, ca altfel nu se mai intelege nimic)... de manele . Eu nu sunt tocmai de acord cu el. (Si as vrea sa ne mai expuna teoria sa, cap-coada, ca pina acum am vorbit mai mult prin note de subsol. Ii ofer spatiu pe prima pagina, dar nu mai mult de 3000 de semne, cu spatii, asa, ca o provocare la temperanta ;-) ). Pina atunci, reiau aici un articol pe care l-am publicat pe 9 iunie, "Go fusion!", in Evenimentul Zilei. Aici, sper eu, nevoia justificarii romanitatii prin amalgamare a fost explicata destul de clar:

4 Comments:
Va veni undeva in viitorul apropiat... Trebuie insa sa-mi dai timp pentru ca ca nu sunt nici "autor", nici "jurnalist" - si (deci) am nspe mii de alte lucruri de facut, pe moment prioritare. Mai mult, nu va fi chiar pe tema "fusion" pentru ca nu despre asta a fost vorba in comentariile mele, asta vine in plan secundar ca idee introdusa de tine- ca de obicei, ca digresiune- e mai usori sa aperi ceva ce nu poate fi aparat cand le "amesteci", ca tot iti plac amalgamurile amorfe: pune totul intr-o oala si amesteca, amesteca, poate iese si friptura si cultura...Se poate insa vorbi si despre "fusion" in definitia data de tine- ca alt thread si conectat unde trebuie.
Ma bag si eu ca musca in lapte dar in toat debat-ul care a cuprins blogul in ultimele zile nu merita sa trecem cu vederea o stire care ne priveste pe toti : "Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat miercuri" - 25 ianuarie 2006 - "o rezoluţie în care sunt condamnate crimele comise de regimurile comuniste totalitare.".
Link catre stirea pe BBC :
http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/01/060125_rezolutie_comunism.shtml
Link catre textul resolutiei :
http://assembly.coe.int/main.asp?Link=/documents/workingdocs/doc05/edoc10765.htm
Parlamentarilor comunisti francezi care s-au opus rezolutiei le doresc o viata linistita in continuare.
Fusion in muzica. In anii '80 fusion a devenit un alt nume pt. jazz-rock, asta si datorita presiunii stilistice ale unor McLaughlin, Zawinul, Miles Davis etc., care prefigurau ceea ce, cu o alta eticheta, va fi dezvoltat in actualul world music. Sarmalele Reci (metafora culinara SI pt. ideea de amestec, de metisaj stilistic), care in general fug de etichetari, se definesc totusi ca fusion-rock. Fusion araboid: Dzihan & Kamien, Rachid Taha, regretata Ofra Haza, araboaica cea mai iubita de evrei. Fusion balcanic: Boban Markovic, Goran Bregovic, Ivo Papazov (acesta ultimul cu elem. de manea & geampara, este un tigan bulgar cu nume machidon). Numai zic de Tarafului din Clejani si ale trupe tiganesti care, prin presiunea Occidentului in care activeaza, si-au contaminat stilul (o fuziune prin definitie) cu elem. varii din mainstream. Printre romani primul pe lista e excelentul Trio Dobrogea, care face cariera in Franta si primprejur. Succesul in medii prestigioase, "intelectuale" din Occid. al acestor rapsozi, muzicieni si unii chiar muzicologi este o demonstratie ca nu maneaua e o fundatura stilistica (draga Sebi), ci ca Rom. oficiala si cultura ei meschina, mimetica, incapabila de a dezvolta proiecte, este un mediu toxic pt. orice actual "mugur de fluier"... clarinet sau acordeon.
Dragii mei, o intrebare mult mai contemporana este nu "cum e cu putinta fusion-ul" ci "cum e cu putinta purismul".
Folcloristii si etnologii de azi, mult mai constienti de dimensiunea sociologica a studiilor lor, au devenit mai toleranti cu fenomenele de contaminare, "poluare" sau (preluind metafora lui sam) "pidjinizare" a folclorului dect predecesorii lor, animati de idealuri romantice precum "fiinta nationala", "spiritul poporului", "geniul neamului" etc.
Relax: nimeni nu ne garanteaza ca doina din fluier a ciobanasului din vrful celui mai izolat deal maramuresan e fix acelasi ca pe vrema dacilor, a indoeuropenilor sau a neanderthalienilor.
Asadar... cum de e cu putinta purismul?
Pai din ce spui tu, draga textier, reiese ca romanimea se si da deja "fusion", si trage foloase frumusele de pe urma acestui lucru, chiar daca "fusion branding" nu e o politica de stat, ci a fost "privatizata" (si de data asta pe bune). Sincer, la asta nu m-am gindit si ai mare dreptate. Cind vorbim de imagine samd nu trebuie sa ne lasam orbiti de cliseul ca statul defineste societatea, de multe ori cea din urma o ia in fata primului...
Post a Comment
<< Home